Soimii … patriei

Azi am vazut un soim … in Bucuresti … in Vitan … in fata blocului. Nu prea eram atent, doar am auzit zgomot undeva intr-un copac din stanga, ma uit si vad o chestie plonjand dintre crengi dupa un stol de vrabii, care se ascundeau prin tufisuri. Dupa care se ridica si trece in zbor la cativa metri in fata mea. Soim in toata regula, sau, ma rog, din familie, ciocul intors, felul cum zbura, clar. Marisor, de unde deduc ca o duce si bine.

Daca nu e al cuiva care il creste pe balcon si-i mai da drumul din cand in cand, e impresionant sa vezi asa ceva in mijlocul Bucurestiului. O fi semn bun ? Ca, poate paradoxal, numai in orase civilizate mai vezi cate un animal salbatic asa, traind nestingherit. Sau e semn ca tara asta devine o salbaticie ?

Randy Pausch

„Nu invingem moartea traind mai mult, ci o invingem traind bine si traind din plin” – Randy Pausch

Sambata a murit Randy Pausch, profesor la Carnegie Mellon, un om care dupa ce a aflat ca mai are doar cateva luni de trait (era bolnav de cancer), a tinut un discurs devenit celebru, despre cum sa-ti realizezi visele, de fapt despre cum sa traiesti.

Iata discursul, de fapt o prelegere facuta de un om care stie ca va muri in scurt timp. Desi e destul de lung, peste o ora, merita.

Asta era anul trecut, iar pentru cei care vor varianta prescurtata, iata un discurs al lui tinut in fata absolventilor de la Carnegie Mellon, in luna mai:

Sfinti, copii si dumnezei

Sintem o tara de sfinti … sau mai degraba o tara de moashte de sfinti. Nu stiu cum se face, dar la o luna, doua, mai apar niste moashte in prim plan. Lume buluc, inghesuiala, circ, lume amarata, politicieni in campanii electorale.

Secventa de azi de la televizor, un reporter intreaba o fetita de 2-3 ani tinuta la coada la moashte de niste parinti inconstienti, ceva de genul „ce-astepti tu aici, unde vrei sa mergi?”. Copilul, inca inocent: „la popa”. Mi s-a parut asa tulburator, 2 cuvinte de la un copil, ce va de genul „mergem la unul, popa, nu stiu ce e cu el si nu stiu ce cautam aici, dar stau aici unde m-au adus oameni astia mari”. O minte inca neindoctrinata, dar pe cale de a deveni. Mama soptea, de undeva din afara cadrului: „la prea-fericitul”, iar copilul repeta: „la fericitul”… halal fericit (apropo, titlul asta inseamna ca omul care conduce biserica e nemeritat de fericit ??)

In acelasi reportaj, intrebare catre un baiat, de vreo 6-7 ani, care venea de la moashte: „unde ai fost?”. „La doamne-doamne”. „Si ce-ai facut?”. „I-am dat bani”. Inca inocent, dar nu la fel de mult, oricum confuz, bietul copil. Cam asta intelesese el de la parintii aia care l-au pus sa dea bani sfantului.

Jumatate de ora mai tarziu, secventa pe care am vazut-o in mall. La ghiseul de informatii de la intrare, o fetita de vreo 4 ani, frumushica foc, cu falcute, si bucalata, care se pare ca se pierduse, fusese instalata pe un scaun si vorbea foarte linistita cu fetele de-acolo care ii puneau tot felul de intrebari. Cand am trecut, tocmai o intrebasera ceva de genul cum a ajuns acolo, in mall, si ea raspundea foarte relaxata, arata cu manutza intr-o directie. Scena era, repet, foarte linistita, toata lumea era relaxata, probabil anuntasera deja ca s-a pierdut, asteptau sa vina parintii.

Cand ma indepartam, aud un urlet venind din fata si apare un barbat care striga ceva. „Tatal”, venind spre ghiseu, probabil ca tocmai o vazuse si incepuse sa strige, dar de la distanta: „f…-ti gura matii, ce faci, ma?” … „dumnezeii matii !!”. Probabil un om religios. Am ramas shocat. Striga asa la copilul lui, pe care tocmai il regasise, o „certa” ca se pierduse. N-am stat sa ma uit, ca mi s-a facut sila. N-am mai auzit ce-a zis, am vazut doar cum bietul copil a inceput sa planga. Mi s-a parut ingrozitor, copilul se pierduse, dar era ok, era linistit, relaxat, vine tatal iubitor urland si-l face sa planga. Oare ce-o sa se-aleaga de copilul ala?

Aparent, lucrurile astea n-au nimic in comun, dar mie mi se pare ca da, e vorba de ignoranta, de lipsa de educatie si lipsa de repere si valori. Nu m-as mira ca tatal respectiv sa fi fost sau sa se duca sa vada moashtele, sa-i fi dat lui doamne-doamne niste bani, sa-l ajute sa-si creasca copii.

E vorba ca traim intr-o tara in care lumea e dezorientata, confuza, si apeleaza la cine poate, la cei imaginari daca cei prezenti, inclusiv ei insisi, nu pot reprezenta un sprijin si un exemplu, dar apeleaza tot cu mijloacele realitatii, hai sa-l mituim si pe dumnezeu, poate ne baga o pila si le luam fatza altora la ceva, la orice. O tara in care oamenii care ar putea reprezenta modele adevrate incearca sa-si traiasca viata intr-un mod normal si ies rareori in arena. Ei sint pomeniti doar dupa moarte, pentru ca e un subiect numai bun de emisiuni, dar asta tine doar cateva zile, pentru ca, nu-i asa, lumea se plictiseste. Cate emisiuni au mai fost facute despre Pintea, Paler sau Pittis la o luna-doua dupa ce s-au dus? Zilele astea e randul lui Dobrin, de care toti si-au adus aminte brusc, desi majoritatea nu l-au vazut vreodata jucand (nu ca eu l-as fi vazut), cat de mare fotbalist era. Suporterii afiseaza bannere despre el, dupa care isi sparg fetzele pe strazi.

In schimb, avem din belsug politicieni piosi, dar care fura pe toate partile, dude, la fel de pioase, care isi expun silicoanele si-si declara admiratia pentru irinei si o multitudine de senzationali si descoperitori de senzational, care scot toate mizeriile la suprafata si le declara de interes public.

Sfantul Dumitru, asta, ultimul scos la produs de catre „biserica neamului”, cica ar fi protectorul si aparatorul Bucurestiului. Desi pare cam coplesit, bietul de el, de task-ul asta, poate face totusi vreo minune, ca cica ar avea mai multe la activ, si ne scapa de clica asta de oameni valorosi care ne sufoca si ne distrug generatia de maine. E bine si numai de astia din Bucuresti, ca aici e concentratia mare. Dar ma tem ca sintem obligati sa ne multumim cu minunile sfintilor, sau de-acum, euro-sfintilor,  Basescu, Videanu, Geoana, Becali sau Tariceanu … sau cu moashtele lor ? One can only hope.

Ingrozitor …

Asa arata o sala de clasa in Romania, intr-o capitala din Uniunea Europeana, in secolul XXI (mai multe detalii aici):

 

Cica ar fi cabinet de religie, dar de fapt se fac ore normale cu copii de clase primare. Dar trecand peste tertipul asta penibil, dar minor in comparatie cu aberatia ideii, ma intreb ce-o fi in capul celor care promoveaza religia in halul asta?

Bine, ca de fapt nu e vorba de religie in general, ci de religia crestin ortodoxa, dar hai sa zicem ca e „cabinet de religie”. Dar incaperii asteia, daca ii schimbi mobilierul, ii pui vitralii si inlocuiesti lumina cu lumanari, ai o capela. Asa vor ei sa faca un copil curios in legatura cu religia, sa-l faca dornic sa invete despre materia asta? Eu as fi speriat de moarte, ca si copil, intr-o clasa dintr-asta. Asta e invatatura a la Gigi Becali, marlaneste, mai lipseste o cruce de 2 metri si obligativitatea ca orele sa se desfasoare in genunchi.

In fine, nici nu se prea pot spune multe, e dincolo de zona in care se poate argumenta. In ce tara traim ??

E vineri azi …

Sincer, nu ma vedeam prea curand revenind la blog, nu stiu de ce, pur si simplu n-a mai mers. Au mai existat niste impulsuri, dar ele imi veneau de obicei cand eram departe de un calculator, de cele mai multe ori in masina, cand il mai auzeam pe Turcescu, cu cate un subiect care imi dadea de gandit. Dar pana seara lucrurile se estompau, ca orice lucru nefacut la timp.

Azi, insa, intr-un moment de lenevie de vineri, mi-am adus aminte ca n-am mai fost demult pe vreun blog, si m-am gandit sa mai arunc un ochi la Catastif. Si-am citit, si-am citit, pana am dat de-un post superb, pe a carui autoare am bucuria sa o cunosc (desi nu stiam ca scrie asa prin blogurile altora 😉 ) si care parca m-a trezit asa la realitate si mi-a dat de gandit … se pare ca uneori trebuie sa vina altcineva si sa-ti dea un ghiont: „aloo, trezirea, iti dormi viata, bre !!” … thanx, Morpheus, for the red pill !

Pentru ca mi-am dat seama ca in ultimele luni am alunecat asa, usor, intr-o rutina zilnica, ascunsa sub masca treburilor, si care mi-a mancat incet din placerile care dau gust vietii. In plus, am avut parte in urma cu cateva saptamani de un eveniment nefericit, pe care eu il pun abia cum tot pe seama automatismelor si a lipsei de atentie la ce se intampla cu adevarat in jur, lucruri inerente rutinei, un eveniment pentru care as fi vrut sa iau un somnifer tic-tac, ca sa-l fac sa dispara. In plus, un eveniment care mi-a aratat cat de fragila e o viata de om si cum risca ea sa dispara sau sa se schimbe radical intr-o clipita si sa te-arunce ca intr-un moment de iluzionism de pe vaporul pe care te afli intr-o croaziera linistita in mijlocul celor mai agitate valuri din timpul unei furtuni.

Sa nu dramatizez, pentru ca lucrurile pana la urma n-au avut urmari tragice. Perioada respectiva, totusi, a fost tare ciudata, pentru ca nu mi-a iesit absolut nimic din ceea ce am incercat sa fac, pe toate planurile … ca o zi dintr-aia, absolut potrivnica, de care avem parte cu totii din cand in cand si care te face mai-mai sa crezi in astrologie, in care nimic nu merge si-n care cel mai intelept e sa „keep a low profile”, ceva de genul „du-te acasa, baga-te in pat si dormi pana maine, ca e mai sigur” … daca poti … cam asa, dar a durat o saptamana.

Am avut o senzatie de parca nu mai eram la controlul masinariei, sechestrat intr-o camera fara legatura cu puntea de comanda si privind doar neputincios la monitor. O senzatie similara cu ce-am simtit cand am fumat prima oara mai serios iarba, cateva tigari impreuna cu un prieten, cand ajunsesem la un moment dat sa fiu extrem de lucid, dar „in my head”, privindu-ma cum nu puteam sa rostesc cuvintele, privindu-le, la propriu, cum asteapta sa iasa si sa formeze o propozitie, dar se izbeau de un zid, si auzind, pufnindu-ma rasul, ce balmajeli ieseau in schimb.

Unde vroiam sa ajung era ca, da, exista momente dintr-astea pe care ai vrea sa le stergi din viata, dar ce-ar ramane, pus la un loc, indiferent ce durata ar rezulta – chiar, asa ar trebui sa ne calculam varsta, cu „cate zile bune ai avut in viata?” … „a fost treaz, saracul, doar 5 zile, s-a dus asa de tanar” – ar fi asta o viata fericita? Sau, mai bine zis, ti-ai da seama de asta? Nu sint un pesimist din fire si nici adeptul vreunei idei de genul „suferi acum ca s-o duci bine in viata/vietile de dincolo” sau ca asta ti-e destinul – astea sunt bullshit-uri la acelasi nivel cu „sa bem ca sa uitam de necaz” – dar ce ne-am face fara nefericirile noastre ?

Nu cred c-as vrea sa renunt la momentul cand am primit un … de-am …. si m-a lecuit de …, sau cel in care, in fata a … m-am … de …. si-am plecat acasa cat am putut mai repede, sau seara aia care a inceput cu … si s-a terminat cu …., sau zilele in care am … de nu …. si nu mai aveam …. in fine, you get the point … La ce-as renunta ar fi doar zilele/orele alea, pe care mi-e frica sa le numar, in care nu s-a intamplat nimic, de care nu-mi amintesc si pe care le-am irosit pe nimicuri … somniferele galbene, dintr-astea as vrea, mai multe asa …

Si le-as mai vrea si pe-alea Change, dintr-astea chiar mi-ar place, dar, ma rog, intram intr-un alt subiect …

Blitz pe site-ul propriu

In sfarsit, am dat drumul la site-ul propriu-zis Blitz, la blitztech.ro. Dupa multe asteptari, de credeam ca nu se mai intampla, plus zile si nopti mancate din viata (motiv pentru care nici n-am mai avut timp de blog), acum e online :D.

Deocamdata e inca in versiune beta, mai sunt ceva chestii de adaugat, care vor veni in saptamanile urmatoare. Si mai are si erori, care se vor corecta la un moment dat. Dar important e ca e online !!

Sa fie intr-un ceas bun 🙂

Politix

Gata, a avut loc si marele referendum. Sincer, ma asteptam la o prezenta mai mare, dupa valva legata de subiectul asta in ultimele saptamani. Dar asta spune probabil ceva despre faptul ca lumea s-a saturat de mizeria asta. Am fost si am votat NU, dar acum mai, mai, ca regret. De fapt, nu cred c-as fi votat altceva, pentru a fost vorba despre modul in care parlamentarii au incercat sa se rafuiasca cu presedintele tarii, lucru care nu mi s-a parut in regula.

Dar imi vine sa-mi iau votul inapoi cand vad cum se comporta Basescu si ce-a inteles el din toata chestia asta. Un om destept si fin lasa faptele sa vorbeasca, si procentajul asta de 75% e un fapt destul de graitor. Dar Basescu e genul de om caruia ii intinzi un deget si te inghite cu totul. El a luat un vot, care, in buna traditie a politicii romanesti, a fost un vot impotriva cuiva, in speta a parlamentarilor, drept un vot pentru el.

Nu doar atat, ci si un vot pentru ceea ce propune el, si aici vine si toarna tot felul de aberatii, despre sanatate, despre constitutie, samd. Eu n-am vazut in buletinul ala de vot nici o intrebare de genul „Sinteti de acord, sa se modifice constitutia?” sau „Sinteti de acord cu votul uninominal” sau orice alta intrebare legata de , pare-se, platforma lui Basescu din asa-numita campanie. Omul e un profitor fara pereche, ce mai, a inghesuit la gramada o tona de chestii care n-au nici o legatura cu subiectul, nici nu sint macar lucruri pe care un presedinte le poate face, sint chestii care tin de guvernare. Dar probabil ca vrea sa le-o traga la toate partidele care i-au fost impotriva. Si de la asta o sa i se traga si lui pana la urma, ca omul nu stie sa se abtina.

O lista asa, la intamplare, cu „basisme”, asta asa, la doar o zi de la referendum:

• in piata universitatii, intr-un moment de euforie, propune sa se intalneasca cu „poporul” la fiecare 3 luni acolo, sa „stea de vorba”. Naiba a mai vazut asa ceva intr-o tara din Uniunea Europeana, in anul 2007, politica in strada, in afara alegerilor!
• penibilitatea cu ziarista de la Antena 1, careia i-a luat telefonul. Dincolo de actul in sine, care e o pura agresiune, e de remarcat ipocrizia presedintelui. Deci, sta minute bune, se giuguleste cu ziarista care il filmeaza, vorbeste cu ea, ii arata ce-a cumparat, face glumite de imagine, dupa care, brusc, se supara si-i ia telefonul exact la sfarsit, la o intrebare nevinovata despre un pronostic pentru alegeri si pt procent. Care a fost ideea? Ce l-a suparat? Daca il supara fata aia, care intr-adevar era penibila, dar nu mai mult decat majoritatea ziaristilor romani, putea sa i-o zica de la inceput sau sa-i ia telefonul de la inceput, daca era asa preocupat de imaginea proprie. Dar omul probabil nu se poate controla, asa e el, impulsiv.
• partea a 2-a cu ziarista, cand i-a zis „tiganca imputita”, fiind atat de penibil incat n-a fost in stare sa opreasca telefonul care inregistra in continuare. Si mai penibili, baietii lui, care n-au fost in stare sa stearga inregistrarea din telefon. Cica au sters-o, dar nu si de pe card (!?) Trebuie sa fii tare incompetent sa nu poti sa faci atata lucru. Pe de o parte e ingrijorator, daca de atat sint in stare baietii cu ochi albastri. Pe de alta, poate e bine, ca poate n-au fost in stare sa stearga chiar toate mizeriile pe care Basescu le-a lasat in urma. Dar cea mai penibila este expresia in sine, pentru om care se da democrat si presedinte al „tuturor romanilor”, omul dovedindu-se, cum era de asteptat, de altfel, a fi la fel de dispretuitor fata de oameni cum e Voiculescu (un om absolut ingrozitor, pentru cine a vazut emisiunea de saptamana trecuta cu Turcescu, Gheorge si Dragotescu, cel mai grobian, mitocan si abject om pe care l-am vazut vreodata, yaks), dar mult, mult mai ipocrit.
• penibilitatea de la finala Cupei Cupelor la handbal, pe care a castigat-o Oltchimul astazi, la sfarsitul careia, Basescu s-a dus sa le felicite pe fete, whatever, dar a facut un show de un absolut prost gust, profitand cu nesimtire de un moment care le apartinea handbalistelor. S-a urcat pe podium si mergea pe el, dand mana cu fiecare jucatoare, a pus pe el un tricou ca si fetele (nu vorbesc ca arata ca o maimuta cu tricoul ala peste bluza pe care o avea), i s-a dat si o medalie si, culmea magariei, s-a apucat sa traga la poarta, in plina festivitate de premiere, lumea striga, se bucura pt echipa, si el dadea cu mingea portaritei, care, saraca, i-a cantat in struna, inconjurat de tonele de ziaristi care si-au mutat toata atentia de la handbaliste la Basescu. Absolut jenant!!
• multumirile pe care Base i le-a adus lui Jiji si „partidului” lui Talpes – semn al viitoarelor aliante electorale.

E interesant ce-o sa se intample de-acum. Din toate chestia asta ma enerveaza imaginea pe care si-a facut-o PD-ul, un partid de penibili si smecheri, care a ajuns in sondaje la cifre in jur de 50%, chestii dintr-astea. Asta in conditiile in care in partidul ala nu exista un singur om coerent, care sa rosteasca o idee proprie, in afara de Monica Macovei. PD-istii, in perioada asta, ori l-au inganat pe Basescu, ca niste retardati – suficient sa-l fi vazut pe Boc la televizor, tot in emisiunea cu cei 3 ziaristi de mai sus, repetand ca un papagal cuvintele lui Basecsu, nefiind in stare sa asculte, sa judece, sa raspunda la o intrebare -, ori n-au spus prea multe, stand doar, strategic, in spatele lui Base, la mitinguri – aici intra smecherii din partid, alde Berceanu, care pare a fi cel mai mare shmenar pedist, Blaga, Videanu, si clica. Daca iei partidul asta la bani marunti, cred ca e unul dintre cele mai corupte, fiind in acest timp, unul dintre cele mai lipsite de substanta.

Dar oamenii stiu sa faca pe vagoanele in spatele lui Basescu, si asta se pare ca e de ajuns. Nu e de mirare ca acum au inceput sa strige dupa alegeri anticipate.

Oricum, cred ca circul abia a inceput, pentru ca Basescu nu se opreste aici, probabil ca o sa incerce pe toate partile sa dea in partidele care au indraznit sa-l infrunte. Asta nu cred ca e neaparat un lucru rau, pe principiul „sa se manance intre ei, abia mai scapam si noi”. Poate ca asta e menirea lui in politica romaneasca, sa duca la curatarea politicii de o parte dintre gunoaie, dupa care sa dispara si el, ca unul dintre ei ce este.

Si chiar daca Basescu nu face nimic, o curatenie s-ar putea sa aiba loc oricum, cum ar fi si firesc. Probabil, cum am mai zis, cel mai rau o s-o fure PNL-ul si super-liderul lor Tariceanu, care e un penibil absolut. Cel mai elocvent, pentru mine, moment cu primul nostru ministru, a fost ala de la Carcotasi, de acum 2 saptamani, cand „Dezbracatu” l-a prins pe Tariceanu la un targ de motoare si se tinea dupa el cu gluma aia super-tare, cred eu, cu motorul caruia i s-a stricat carburatorul si acum face „Bir-bir-bir-basescu”. Iar marele sef liberal se facea ca nu-l aude, statea cu spatele sau intr-o parte si pur si simplu nu-l baga in seama. Un om politic si un prim ministru care nu poate face fata unei glume inseamna ca a luat-o rau pe ulei, se crede cine stie ce … omul cred ca e plin de infatuare si-si merita soarta care-l asteapta.

Dupa aia, ceva trebuie sa se intample si la PSD. Eu am senzatia ca tata Iliescu, care in emisiunea lui cu ziaristii de la Realitatea, a dovedit ca el e tartorul pesedistilor, pregateste ceva acolo. Poate e timpul ca Geoana sa plece, ca saracul, n-are nici o treaba cu sefia unui partid, e un om sters, care nu stie sa vorbeasca, n-are charisma, n-are coerenta, e foarte slab, n-ai ce-i face.

Mda, cam asta cu referendumul, e pacat, ca uite, in timp ce noi ne tinem de prostii, bulgarii isi aleg euro-parlamentarii. Dar, una peste alta, cred c-a fost un bun exercitiu, si sper ca o sa marcheze un inceput de curatenie prin politica, ca tare mai avem nevoie. Mare pacat ca asta e politica romaneasca dupa 17 ani de tranzitie, dar asta e.

Din Paler

Un text de Octavian Paler, „Interviu cu Dumnezeu”, care imi place f. mult … cu toata referirea la divinitate. 🙂 Dar, ma rog, in loc de Dumnezeu, se poate pune Natura, Viata, Sinele, whatever, conotatia religioasa nu e importanta.

„Ai vrea sa-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.
– Daca ai timp… i-am raspuns.
Dumnezeu a zambit.
– Timpul meu este eternitatea… Ce intrebari ai vrea sa-mi pui?
– Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a raspuns:
– Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca…., iar apoi tanjesc iar sa fie copii; ca isi pierd sanatatea pentru a face bani … iar apoi isi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea. Faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.

Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp. Apoi am intrebat:
– Ca parinte, care ar fi cateva dintre lectiile de viata pe care ai dori sa le invete copiii tai?
– Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc… si ca dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa invete ca exista oameni care ii iubesc dar pur si simplu inca nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa invete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit; sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca, de asemenea, trebuie sa se ierte pe ei insisi.
– Multumesc pentru timpul acordat….am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii sa stie?
Dumnezeu m-a privit zambind si a spus:
– Doar faptul ca sunt aici, intotdeauna.”

Ochiuri spaniole

O noua reteta, de data asta nu originala, dar pe care am incercat-o de cateva ori si merita.

Ingrediente: cartofi, ceapa, oua, shunca/slanina afumata, lapte. Cantitatile depind de fiecare, o portie ar fi cu 1-2 cartpfi, o ceap, 2-3 oua, si niste sunca acolo … clar, nu? 🙂
Cartofii, taiati cuburi, shunculitza feliutze, ceapa tot asa, nu neaparat cuburi ca la prajit, merge si in mana. Teoretic toate astea se pun in straturi, cartofi, ceapa, shunca, si iar, depinzand de cantitate.

Toate astea se fierb in lapte (pus pana se acopera complet), de asta ziceam teoretic, ca atunci cand incep sa fiarba, cam dispare ideea de straturi … si nici nu prea are importanta, de altfel. Esential e ca totul sa fiarba f. bine in laptele ala, pana cand ceapa aproape ca se topeste, la fel si slaninutza. Exista si riscul sa se prinda, si de fapt se si prinde putin, inevitabil, din cauza laptelui, dar trebuie dusa aproape pana la limita (amestecat mai des pe final), ca sa iasa bine … dupa cum am constatat din experimente.

Cand au fiert bine, iarasi teoretic, se fac niste locasuri deasupra in care sa se puna ouale. Practic, chestia asta nu prea merge, ca inca e o chestie semi-lichida, deci treaba cu gaoacea nu prea tine. Dar se poate face un locas cat de cat, impangand cu o lingura. Acolo (sau pur si simplu deasupra) se pun ouale, si se da totul la cuptor, unde se tine pana se fac ouale.

Mai e si aici o fenta, ca daca te uiti la oua, ai senzatia ca nu se mai fac. Au asa un aspect usor translucid deasupra galbenusului, ca si cum ar fi crude, chiar si atunci cand de fapt sunt facute.

Laptele nu trebuie sa fiarba complet inainte de a da totul la cuptor, ca acolo nu mai ramane nici urma de el. Lucrurile pot pare descurajante intre etapele astea, pare ca are prea mult lichid, dar, nici o problema, lucrurile ies bine la final.

Rezultatul e ceva foarte gustos si aromat. Dupa cum ziceam, la sfarsit nu se simte ceapa decat in gust, iar shunculitza iese foarte frageda, indiferent cat de tare era la inceput. N-am simtit nevoia de sare si piper, mai ales daca shunculitza e sarata, dar asta e chestie de gust.

Unde s-a ajuns

Celine Dion a cantat in duet cu Elvis Presley in direct la American Idol !!! Cand auzi asa ceva, nu poti sa nu fii cel putin sceptic. Dar am gasit clip-ul pe YouTube si … merita vazut !! Exceptional facut 🙂

Nu stiu cum se vede intr-o rezolutie mai mare, dar pare foarte realist. Si sincronizat mishto, si vizual – vezi intrarea lor – si audio. Unde s-a ajuns cu hologramele … 🙂 Fain !