Sfinti, copii si dumnezei

Sintem o tara de sfinti … sau mai degraba o tara de moashte de sfinti. Nu stiu cum se face, dar la o luna, doua, mai apar niste moashte in prim plan. Lume buluc, inghesuiala, circ, lume amarata, politicieni in campanii electorale.

Secventa de azi de la televizor, un reporter intreaba o fetita de 2-3 ani tinuta la coada la moashte de niste parinti inconstienti, ceva de genul „ce-astepti tu aici, unde vrei sa mergi?”. Copilul, inca inocent: „la popa”. Mi s-a parut asa tulburator, 2 cuvinte de la un copil, ce va de genul „mergem la unul, popa, nu stiu ce e cu el si nu stiu ce cautam aici, dar stau aici unde m-au adus oameni astia mari”. O minte inca neindoctrinata, dar pe cale de a deveni. Mama soptea, de undeva din afara cadrului: „la prea-fericitul”, iar copilul repeta: „la fericitul”… halal fericit (apropo, titlul asta inseamna ca omul care conduce biserica e nemeritat de fericit ??)

In acelasi reportaj, intrebare catre un baiat, de vreo 6-7 ani, care venea de la moashte: „unde ai fost?”. „La doamne-doamne”. „Si ce-ai facut?”. „I-am dat bani”. Inca inocent, dar nu la fel de mult, oricum confuz, bietul copil. Cam asta intelesese el de la parintii aia care l-au pus sa dea bani sfantului.

Jumatate de ora mai tarziu, secventa pe care am vazut-o in mall. La ghiseul de informatii de la intrare, o fetita de vreo 4 ani, frumushica foc, cu falcute, si bucalata, care se pare ca se pierduse, fusese instalata pe un scaun si vorbea foarte linistita cu fetele de-acolo care ii puneau tot felul de intrebari. Cand am trecut, tocmai o intrebasera ceva de genul cum a ajuns acolo, in mall, si ea raspundea foarte relaxata, arata cu manutza intr-o directie. Scena era, repet, foarte linistita, toata lumea era relaxata, probabil anuntasera deja ca s-a pierdut, asteptau sa vina parintii.

Cand ma indepartam, aud un urlet venind din fata si apare un barbat care striga ceva. „Tatal”, venind spre ghiseu, probabil ca tocmai o vazuse si incepuse sa strige, dar de la distanta: „f…-ti gura matii, ce faci, ma?” … „dumnezeii matii !!”. Probabil un om religios. Am ramas shocat. Striga asa la copilul lui, pe care tocmai il regasise, o „certa” ca se pierduse. N-am stat sa ma uit, ca mi s-a facut sila. N-am mai auzit ce-a zis, am vazut doar cum bietul copil a inceput sa planga. Mi s-a parut ingrozitor, copilul se pierduse, dar era ok, era linistit, relaxat, vine tatal iubitor urland si-l face sa planga. Oare ce-o sa se-aleaga de copilul ala?

Aparent, lucrurile astea n-au nimic in comun, dar mie mi se pare ca da, e vorba de ignoranta, de lipsa de educatie si lipsa de repere si valori. Nu m-as mira ca tatal respectiv sa fi fost sau sa se duca sa vada moashtele, sa-i fi dat lui doamne-doamne niste bani, sa-l ajute sa-si creasca copii.

E vorba ca traim intr-o tara in care lumea e dezorientata, confuza, si apeleaza la cine poate, la cei imaginari daca cei prezenti, inclusiv ei insisi, nu pot reprezenta un sprijin si un exemplu, dar apeleaza tot cu mijloacele realitatii, hai sa-l mituim si pe dumnezeu, poate ne baga o pila si le luam fatza altora la ceva, la orice. O tara in care oamenii care ar putea reprezenta modele adevrate incearca sa-si traiasca viata intr-un mod normal si ies rareori in arena. Ei sint pomeniti doar dupa moarte, pentru ca e un subiect numai bun de emisiuni, dar asta tine doar cateva zile, pentru ca, nu-i asa, lumea se plictiseste. Cate emisiuni au mai fost facute despre Pintea, Paler sau Pittis la o luna-doua dupa ce s-au dus? Zilele astea e randul lui Dobrin, de care toti si-au adus aminte brusc, desi majoritatea nu l-au vazut vreodata jucand (nu ca eu l-as fi vazut), cat de mare fotbalist era. Suporterii afiseaza bannere despre el, dupa care isi sparg fetzele pe strazi.

In schimb, avem din belsug politicieni piosi, dar care fura pe toate partile, dude, la fel de pioase, care isi expun silicoanele si-si declara admiratia pentru irinei si o multitudine de senzationali si descoperitori de senzational, care scot toate mizeriile la suprafata si le declara de interes public.

Sfantul Dumitru, asta, ultimul scos la produs de catre „biserica neamului”, cica ar fi protectorul si aparatorul Bucurestiului. Desi pare cam coplesit, bietul de el, de task-ul asta, poate face totusi vreo minune, ca cica ar avea mai multe la activ, si ne scapa de clica asta de oameni valorosi care ne sufoca si ne distrug generatia de maine. E bine si numai de astia din Bucuresti, ca aici e concentratia mare. Dar ma tem ca sintem obligati sa ne multumim cu minunile sfintilor, sau de-acum, euro-sfintilor,  Basescu, Videanu, Geoana, Becali sau Tariceanu … sau cu moashtele lor ? One can only hope.