Nu stiam …

Un link de la Aura, despre Meret Oppenheim, de care n-am auzit pana acum. E interesant…

Pufarine cu sana

Mananc pufarine cu sana 🙂 E ora 12, mi-e somn de mor … de fapt usor-usor incepe sa nu-mi mai fie, dar stau si mananc pufarine cu sana.

Ma gandeam ce combinatie ciudata e. N-am mai mancat nici pufarine, nici sana de nu mai stiu cati ani. Si in nici un caz nu le-am mancat impreuna pana acum cateva saptamani.

Felul asta de mancare (sa-i zic asa) e un amestec de trecut :), trecutul foarte trecut si trecutul foarte recent. Nu cred sa fi mancat prea multe pufarine pana sa fi plecat din tara, acum aproape 6 ani. Pufarinele erau ceva foarte indepartat, dintr-un timp de care nu-mi pasa si la care nu ma gandeam prea mult. Si nici nu erau (nici nu sint) prea bune. Timp de 10 ani dupa revolutie nu cred sa fi pus asa ceva in gura. Sana cred c-am mai mancat, dar nu-mi aduc aminte in mod special de asta.

E ciudat cum 6 ani mai tarziu, dupa ce-am fost plecat atata timp din tara si dupa ce m-am intors in special pentru ca vroiam sa fiu acasa, lucrurile astea capata asa o incarcatura aparte. Ca si cum perioada asta a rascolit prin mine, dar adanc, mai adanc de 6 ani, atat de adanc de-a dat de copilarie si-a scos de acolo niste ciudati reprezentanti ai epocii, sau poate nu atat de ciudati. Sint lucruri care-mi placeau cand eram copil, si-mi aduc aminte ca erau raritati.

Cand gaseam pufarine de cumparat, era o mica sarbatoare! Luam cateva pungi si mancam cu frate-miu ca disperatii, pana ni se-ncleiau degetele – inevitabil, desi de fiecare data porneam cu grija, sa nu ne umezim degetele, sa nu se lipeasca, ca spre sfarsitul pungii, pe masura ce cantitatile de pufarine luate o data cresteau, sa nu conteze daca mai bagam degetele-n gura. O alta progresie era cea de la pufarinele mari si colorate, care erau mancate primele, la alea mici, albe, unele negricioase (astea ramaneau nemancate). Mancam cu fratele meu dintr-un acelasi castron si ne tineam unul pe altul sub observatie – care ia dintr-alea mari si colorate, si cate – ca era categoria din care trebuia sa luam in mod egal. 🙂 Unele din detaliile astea imi vin in minte acum, pe masura ce scriu. Strange …

Nu am dus dorul pufarinelor cat am fost plecat. Dar cand m-am intors si-am vazut prima oara intr-un magazin, am cumparat imediat. Si pufarine, si sana, si eugenii 🙂  Eugenii mai mancam si inainte sa plec, erau mancarea de back-up la serviciu, intotdeauna aveam eugenii in geanta. Odata 🙂 intr-un autobuz, dimineata, mi-au taiat unii geanta cu care veneam la lucru. Bineinteles ca am observat abia cand imi ajuns. Si ce-mi furasera? Eugeniile 🙂

Am incercat sa mananc pufarinele ca atunci cand eram copil, dar n-a tinut, gustul nu-mi mai spunea nimic. Si-atunci, intr-o sclipire de om care n-are ce face, le-am adus un twist: pufarine cu sana! Ca cerealele cu care m-am obisnuit pe-afara. Recentul si foarte trecutul (sau mai mult ca trecutul :)), impreunate intr-un bol care incape intr-o palma …